Ciclul vietii este universal si imuabil. Ne ajunge la toti, in momentul in care ar trebui sa soseasca.
Ne nastem, crestem, din copil devenim tanar, adult si apoi imbatranim. Facultatile se diminueaza si ceea ce ieri putea fi realizat de unul singur, nu se mai poate.
Fara aparare
Iubiti, rasfatati, protejati pana in cele mai mici detalii: asa suntem cand suntem mici, ne tin de cald cand ne este frig, ne hranesc cand ne este foame, apa cand ne pedepseste setea, chiar inainte sa ne dam seama. o simtim.
Omul nu este ca celelalte animale, care practic la nastere se pot descurca singure, in anumite limite. „Puiul” uman este total neajutorat si moare daca nu gaseste acel sprijin vital in stadiile initiale.
Asta il marcheaza profund: relatia cu parintii care se stabileste in acea etapa va marca profund viitorul viitor al acelui copil.
Securitate
Pe masura ce crestem, poate ca nu depindem vital de parintii nostri, dar depindem, intr-o masura mai mare sau mai mica, din punct de vedere emotional. Suntem parinti si copii pana in ziua in care parasim aceasta lume, desi relatiile pe care le stabilim se schimba ca forma si caracter.
Ce cautam cand loviturile vietii isi iau pragul asupra noastra? Probabil cautam un cuvant de la mama, un sfat de la tata, o masa acasa. Ne simtim in siguranta acolo, desi suntem mari si autosuficienti.
In interiorul nostru, continuam sa-i vedem pe acesti doi oameni, poate deja carunti, ca insulele puterii, securitatii si intelepciunii care au fost intotdeauna.
Totusi, timpul trece… si este crud. Durere
Nu este usor sa recunoastem ca anii se aduna pe pielea noastra, in ochii nostri, in intelegerea noastra.
Si poate mai greu este sa acceptam ca se intampla cu parintii nostri.
Doare. Mila.
Cand acele mici limitari incep sa apara, ne prefacem ca nu le vedem. Ii invinovatim ca nu ne-au transmis un mesaj pentru ca nu le pasa, cand in realitate memoria lor este cea care a inceput sa esueze.
Ne pierdem rabdarea cand ne cer sa repetam lucrurile si vrem sa credem ca nu au fost atenti, cand in realitate nu asculta la fel de bine, nu pot acorda atata atentie sau pur si simplu nu pot retine lucrurile.
In timp ce refuzam sa apreciem semnele evidente de declin, in adancul sufletului stim ce se intampla: supereroii nostri au intrat intr-un declin adecvat varstei.
Roluri schimbate
Este foarte greu pentru fiinte umane sa se confrunte cu schimbari si mai ales daca au de-a face cu parintii nostri.
Cand incep problemele fizice, cum ar fi boli de inima, hipertensiune arteriala, dificultati de alimentatie, simtim situatia cu angoasa si ingrijorare. Nu doar parintii nostri sunt cei care se schimba, ci relatia in sine s-a schimbat si trebuie sa trecem de la un rol dependent, la unul de sprijin si in multe cazuri, de asigurare. Incetul cu incetul, am inceput sa-i protejam si pe ei emotional. Le spunem ca totul este bine la serviciu sau financiar, chiar daca suntem in plina criza, la fel in care s-au jonglat sa ne aduca jucaria pe care ne-am dorit-o sau cadoul la care tanjim.
Problemele noastre relationale raman deja cu noi sau cu prietenii nostri, dar nu le impartasim cu ei. De ce sa-i ingrijoreze?
Incet, rolurile se inverseaza. Nu este peste noapte, nu este usor, dar se intampla. Din copii, am devenit parinti. Ne facem griji daca dorm si cat de mult, daca isi iau medicamentele, daca mananca ce ar trebui sa manance si evita ceea ce ar trebui sa evite. Ii insotim daca trebuie sa mearga undeva.
Complicatie
Aceasta schimbare a rolurilor nu este usoara pentru niciuna dintre parti si are o complicatie suplimentara, intrucat parintii sunt reticenti sa paraseasca rolul pe care l-au avut intotdeauna. „Se pare ca uiti ca eu sunt tatal” sau „nu o sa-mi spui ce sa fac, ti-am schimbat scutecele si te-am hranit”, sunt fraze care exprima tocmai aceasta situatie si dificultatea pe care o presupune.
Mai exista si un alt aspect important care nu poate fi ignorat: trecerea anilor poate afecta stima de sine a parintilor nostri si nu le va fi usor sa accepte ca nu pot face ceea ce faceau inainte sau ca au nevoie de medicamente si suport de diverse feluri.
Atitudinea generala trebuie sa fie una de insotire si intelegere, de intelegere a momentului prin care trec si a ceea ce simt in acel moment: neputinta, furie, dezamagire.
De asemenea, este esential sa tinem cont de dorintele parintilor nostri atunci cand sunt mai mari, sa intelegem ce este important si semnificativ pentru ei. Pastrati-i la cunostinta de propria lor sanatate, nu-i limitati dincolo de ceea ce este strict esential.
A accepta
Ca de-a lungul vietii noastre, dialogul trebuie sa fie o arma esentiala. Aflati ce gandesc, ce simt, ce asteapta cu adevarat de la noi. Fii dispus sa asculti povestile deja cunoscute, cu rabdare si dragoste.
De asemenea, trebuie sa ne ascultam pe noi insine si sa nu lasam situatia sa ne copleseasca si sa ne restranga in viata noastra. Aceasta implica si acceptarea momentelor de tristete, a ne lasa sa plangem si a momentelor de slabiciune.
